“resursele se duc” îmi zice îngerul azi dimineață
cu mâinile la spate
pe zugrăveala de humă
siluetă fulgurantă, vag vag spectru.

abia de i se văd colții de demon, strălucitori,
înșiruiți,
pe ață.

Ridic din umeri
El din sprâncene.

*
la ora doisprezece
alergam cu chiote și mă izbeam de fațadă
apoi
îi căutam urmele prin pulberea albă
cu ochii îmbuibați nesătui plângăreți
m-a călărit
mi-a călărit greabănul până l-a frânt

înfundam degetele printre coaste, prin rănile
de pinteni ca orbii
am vrut sa strâng, am vrut să trag,
să las să zboare,
de la arc la țintă, din clipă in clipă,
Chestia aia.

dar

dangătul clopotului, zumzetul de sub iarbă și părerile
s-au chemat una pe alta,
echo echo echo
nefiresc

“Îngheți, mori.”
am deschis neîncrezător ochii toți
“Caută!”

săream într-un picior, cu capul liber
pe gâtul rupt,
nu mă mai săturam nu mă mai săturam
de zâmbetul lui

*

“Resursele se duc” îmi zice azi dimineață

abia de-i mai strălucea la gât șiragul alb
cercurile se strângeau sa ma spargă
le scăpărau ochii
le curgeau balele

“O să ies în ger, îngere.”

gol, în zăpadă
îngeri reci și imaculați făcând
întunericul mă evita
perplex