Negrul, culoare deschisă pentru mine,
adună silabele-n unghere
din care strălucesc a gol…

un vis aÈ™ fi vrut,
să dorm puțin în el…

Uitasem că nu mă ții în brațe
și cădeam naiv în vorbele păgâne
ce din singur
nu mă mai trezeau…

Și nu m-am mai purtat în suflet cu tandrețe
prin sunete greoaie și afone,
sunam numai ca vraja ce ai păcătuit-o…

Dar eu exist aici,
în carnea mea profană
inspirând tămâia până în plămâni,
poate voi reuși să urc
mai sus de negru…