Să ne prefacem totuși că e simplu,
Să treci de la minune la dezastru,
Să schimbi – ca fisiunea într-un astru –
Pluralul într-un singular multiplu
Și să te-ntorci estropiat la fastul
Culorilor ce îți denunță chipul
Oglinzilor concave. Vine timpul
Să fie cenușiu după albastru!
Tot ce a fost rămâne ca o rană,
Ca oboseala unui zbor abrupt!
Iubirea noastră n-a fost pământeană,
Căci firul vieții pe pământ mi-e rupt
Și fie dorm cu visele sub geană
Deasupra-i, fie veșnic, dedesubt.