nu știu că-n necuvântul lor
ard cu flacără tăciunii rămași de ieri
pe vatra unui gând
fac mult zgomot
când în sinapse trosnesc aruncările
în marginea zilei
la fel ca și luciditatea ce calcă în picioare
frunzele toamnei
din solidaritate cu efemerul
uneori scot fum
exact prin colțurile-n care se ascund
uitările
simțind cum ustură irișii
când curge timpul
vizibil
ca și cum în tăcerea aceasta
clipa ar exploda direct în amintiri
da tăcutelor
stați de-a curmezișul patului
învelite cu răbdarea ce apasă pe cuvinte
ascultați-le strigătul cum rupe vieții
zăgazul
stropind cu sângele meu
gura de aer de mă respiră
ploaia ce cântă poeme în cer
și focul ce încă mai arde moartea pe rug

24 octombrie 20015