În fiecare toamnă retrăiesc,
Aceleași amintiri cu nostalgie,
Când perele în pomi se rumenesc,
Mă aflu în a mea copilărie :

La noi în sat, pe-atunci, aveam de toate,
Gutui și prune și atâtea mere,
Toți pomii erau plini de fructe coapte,
Ce nu aveam, mi-aduc aminte, pere,

Că ne-adunam târziu, pe înoptat,
Băieții toți, că-n sat nu erau fete
Și-apoi plecam la pere, la furat
În satul dinspre luncă-n două cete ;

Știam cu toții foarte bine locul,
Ogrăzile cu perii cei de soi,
Că-n fiecare toamnă făceam jocul,
Dar și sătenii ne știau pe noi (!)…

Și câte garduri am sărit, măi frate (!)
Prin mărăcini cu sânul plin de pere,
Cucuie-n cap si mușcături de...spate,
Căci câinii n-aveau pic de maniere ;

Dar anii au trecut, eram flăcăi
Și cine mai era ca noi in sat (?!)
De perele din satul dintre văi,
Aproape că de ele-am și uitat,

Da-n toamna aia,-n zi de sărbătoare,
La horă, unde toți ne-am adunat,
S-a auzit venit din depărtare
Un zvon de care noi ne-am și mirat,

Și nu știu cum, fără să bag de seamă
Aud și eu, că-mi zise o muiere,
Să mergem toți flăcăii fără teamă,
În satul dinspre luncă să luăm pere ,

Că am plecat cu toții, pe lumină,
Măcar să revedem pe unde-am fost,
Când ne-alergau dulăii-n vreo grădină
Și perii, că-i știam chiar pe de rost ;


Da’ ce să vezi(!) nici n-am ajuns în sat,
Că ne-așteptau cu pere în cărare,
Atâtea mândre de nici n-am visat(!)
Și toate-aveau în păr câte o floare,

Am luat și eu o pară și-am mușcat
Din poala ei, ce-apoi mi-a fost mireasă,
Că n-am găsit din câte am furat,
O alta mult mai dulce și frumoasă.

De-atunci privim la perii din ogradă,
Ce i-am sădit chiar după nuntă-n zori
Și i-am păzit să nu ajungă pradă,
Celor ce noaptea jefuiau comori ;

ÃŽn toamna asta-avem pere de dat,
Că perii-s plini de rod și bucurie,
Iar fetele ni-s mari, de măritat…
Da’ zic și eu așa…ca să se știe!

Valeriu Cercel