Iubirea din tine, un rod de iubire
Prin care trecutul se duce-n viitor
De unde simțirea va naște simțire
Să urce într-una pe piscuri de dor

Iubirea din tine, o candelă vie
Din care-o lumină tot pâlpâie într-una
Să-ți picure-n suflet un strop de magie
În nopțile-n care-i ascunsă-n cer luna

Iubirea din tine, un zvâcnet de dor
În inima-n care la piept mai palpită
Izvoare de sânge mereu curgător
Și patima care se vrea potolită

Iubirea din tine, un cântec duios
Ce mângâie sălcii foșnind lângă ape
Mereu aplecate cu frunzele-n jos
Dorind parcă, parcă din râu să se-adape

Iubirea din tine, o veșnică rugă
Ce taie și munte, străbate și mare
Fiind dornică veșnic s-ajungă pe fugă
La Domnul din ceruri, să-și ceară iertare