Și ce plâns atunci, la gura vetrei, într-o seara cu lungi ploi în mers către oraș, îți stârnea în piept nașterea obscura a graiului:
«...Dintr-un surghiun luminos - mai depărtat ca furtuna ce se roteÈ™te - cum sa păzesc, Doamne, căile tale?
...Nu-mi vei lasă decât negurile serii - după ce, o atât de lunga zi, ma hrăniseși cu sarea singurătății tale,
martor al tăcerilor tale, al umbrei tale È™i al marilor tale zbucniri de glas?»
- Astfel te jeluiai, printre negurile serii.
Dar sub fereastra obscura, fa& 848q1613i #355;a-n fata cu vechiul zid, când n-ai putut sa învii tulburarea pierduta,
atunci, deschizând Cartea,
un deget uscat petreceai printre prorociri, apoi, cu privirea fixata-n larg, așteptai secunda plecării, ridicarea înaltului vânt ce sa te smulgă deodată, ca un taifun, despărțind norii-n fata așteptării ochilor tai.

1904

Traducere Aurel Rău