ieri
am fost fericit
am învățat să merg pe bicicletă
și-am pedalat
preț de câteva amintiri
prin parcul speranței
unde-am mâncat prima înghețată
cu buzele tale ascunse-n cornet
pe sâni ți s-a prelins ușor
un strop de lapte cu rouă de căpșuni
de-au rămas toți trecătorii nebuni
cale de câteva alei

tot ieri
pe la amiază
am învățat să vâslim împreună
pe lacrima asfințitului
de ne imitau lebedele
ce dansau în jurul nostru iubindu-se
și te îngânau rațele sălbatice
invidioase că erai atât de gureșă

chiar și peștișorii aurii
ce sărutau apa
în locul în care se-mpreuna cu orizontul
au căutat cu aripioarele
căușul palmei tale
și ți-au sărit apoi printre degete
ca printre trestiile de pe malul sudic
unde ancoram uneori
să-ți alint luciul buzelor


astăzi,
am fost trist
am învățat să patinez
n-am căzut niciodată
dar m-au privit reci
din oglinda de gheață
doi ochi tăioși
care m-au săgetat
nu o dată
fulgi obraznici
m-au sărutat pe față
să-mi reamintească
cum o făceai tu
în serile de altădată
vântul a fost crud
era pornit pe mine
nici el nu acceptă să-i greșești
măcar o dată

e seară
e rece
sunt singur
un gând nebun mă lovește în față
și-mi strigă
că nu demult m-a iubit o fată
dar într-o secundă abstractă
mi s-a părut iubirea
poveste demodată