Ascult timpul viu
îmi spune
că este bântuit
de timpul mort
infectat cu nimic
că prin el
s-au încâlcit fragmente de veșnicii
că se joacă cu efemerul
așa cum un copil se joacă cu jucăriile sale
că a cunoscut plenitudinea
străbătând genealogiile
din primordial și până în prezent
urmând filiațiile
depășind prezentul
și cocoțându-se într-un viitor echivoc

Timpul viu
aruncă cu bulgării zgrunțuroși ai plictisului
în timpul mort
îi plac dinamica și trendul
cărora le induce energii
pe care le împarte, filantropic, oamenilor.

***

Îmi ascult sufletul
îmi spune
că duce o viață intensă
indusă de complexitate și dinamicitate
ar vrea
să absoarbă substanța calmului
cu consecințe benefice
sub forma tăcerii bandajând rănile alertului
și sub forma liniștii
în care mă redescopăr altfel construit
mai chibzuit, mai așezat, mai cumpătat
refuzând fericirea
pe care calmul
mă face să o văd
ca un exces de plăceri
surmenând psihicul și stările
și refuzând inteligența
a cărei forță de conștientizare
oferă intensitate gândurilor
și luciditate conștienței

Prostia
nu se prinde de suflet
așa cum întunericul
nu se prinde de lumină
o las să țipe
până când mă agasează
și atunci îi pun pe gură bandă adezivă
însă ea nu dispare niciodată, lumea fiind plină de proști.