exista undeva un oraș plin de statui
era singurul în care puteam respira împreună
pe străzile albe care cântau din pietre și ziduri
ne plimbam fericiți, aveam pe umăr un pescăruș păzitor
un porte-bonheur care ne-ajuta
să nu ne transforme cântecul straniu în iubiri fără suflet

acolo am născut unul în celălalt un puzzle ciudat

eu te iubeam precum crăciunul
pe care-l aștepți să-ți îndeplinească dorințele
gălăgios și plin de beteală
iubirea ta nu avea nume, era atât de simplă și tăcută
încât mă întrebam dacă nu cumva e o iluzie
prea oarbă ca să o descopăr în gesturile tale mici
mi-am scuturat pletele a revoltă
alungând adevărul ce dormea ascuns în ochii tăi
și toți pescărușii au zburat împreună cu el

o rană până la os e amintirea ta acum
dureroasă și periculoasă ca o sângerare de neoprit
îmi bântuie trupul căutând fantomatica melodie în care-mi găseam liniștea
doar la capătul nopții, între zâmbetul de bun venit și cel de rămas bun
în căușul palmei tale s-au sinucis azi toate speranțele
pe care le voi îngropa în mare fără nume pe cruce