Þi-am ridicat un templu în inima mea
Și se făcea că Dumnezeu îmi asculta toate rugăciunile,
Tu ascultai altă muzică, parcă erai de pe altă planetă,
Dintr-un univers atât de paralel cu al meu,
Încât aș fi putut să trag cu ochiul, iar tu să nu știi
Și totul se întâmpla ca într-un film mut,
Eu trăgeam în mine clopote, tu trăgeai în ele,
Trăgeai, încărcai și iar trăgeai, până când din templul ăsta
A mai rămas doar un morman de moloz,
Și totuși mă mai rog câteodată, nu știu de ce,
Nici cui mă rog, mă rog și atât…
Ca un condamnat la moarte în fața plutonului de execuție
Așteptând să cânte odată puștile
Și toate tunurile să tacă.