Ce cândva s-a întâmplat
nu poate fi omorât;
Ești un mit în mâinile mele.
Tu corp n-ai, ființă moartă!
Cadavrul ți se plimbă,
în amintirile mele tulburi;
tulburate de tine și esența ta.

Stau în locul menit mie,
un loc mic și cald doar pentru mine.
ținând în mâini imagini ascunse,
mă dor, am obosit. Mă dor toate;
și simțuri și tendoane și vene și gânduri și dorințe….
Trag dor după mine,
mangrove înfipte în amintirile mele.

Calc pași mici în cușca-mi;
Ușă n-am, nu-mi trebuie.
Adie gânduri trecute, ca o briză ascuțită,
menită doar mie și simțurilor mele;
ascunsă în priviri și în lipsă de cuvinte,
ascunsă de mizerie și gânduri perfide;
Veșnica briză ce vine, și trece și mă obosește.

Mă doare să car dorul în mâini;
Să-i dau puterea să adie, să mă lovească de pereți;
să mă facă să-mi doresc să privesc pe fereastra ce nu o am.
Am lăsat să se transforme în așchii de gheață și să mă taie,
să mă sfâșie, să se topească și să mă lase bucăți.
Găsesc bucăți asemeni mie și nu ne vorbim dar poate,
mergem pe-aceeași cărare…....eu și alți sfâșiați!