Sunt atât de singur
că te pierzi în singurătatea mea
fără haine și cu sufletul gol.

Numai după ce ne cunoaștem bine
și degetele tale simt carnea moale
mă învelești cu trupul tău cald.

Învins de cuprinderea mea în tine
trecem împreună prin porțile raiului
dincolo urmează râuri de lapte și miere.

Lupta cu tine e ca o zi călduroasă,
îți ard călcâiele și chiar tălpile
pe lungul drum supus ascezei.

Nu știu dacă mergem înainte ori ne întoarcem,
singurătatea nu se mai simte.
Ceva se schimbă-n fiecare fără să știm.
Cu mâinile fac semne dar nimic,
numai tu te ridici deasupra
și palmele mele te prind și te scapă.

Când mă agit, tu stai liniștită,
mușc din carne ca dintr-un măr
din care dragostea-ți mustește.

Dacă urc treptele, mă îndepărtez,
nu, îți rămân alături.

Dacă mă frământ în singurătatea ta
arzi ca flacăra, se va topi gheața.
Te las să ieși din ea călare,
caii nopții nu au șa
și aleargă biciuiți.
Ochii mei și ai tăi sunt totuna,
pleoapele îi acoperă.
Oricum sigur vedem mai bine
ce se-ntâmplă-n interior.