e alb orașul și afânat
drumul între noi rupt ca sufletul
înghețat
la rădăcina copacilor
fulgii tămâiază de dorul verii care s-a dus
îmbrobodită de ulisse

coase nu știu ce dorințe
le face armuri
pentru zile negre

marea e mai agitată ca nicicând
își caută inelul
de corali se ține să nu se prăbușească în peștii
simpli în alunecare
oamenii nu au nimic de spus

doar eu revendic iubirea
țărm căruia trebuie să-i fac
față