Ai putea crede tu că azi e o zi mai nebună,
Descălțată de gri și cu arbaleta-ntr-o mână,
Ca pe vremuri, când oamenii triști mai cântau?
Mie, ziua de azi îmi zbiară-n urechi: „hau!”.

Dezbrăcat stă Soarele răsturnat într-o rână,
Descălțată de gri și cu secera într-o mână,
Ziua de-acum îmi zâmbește cu vie paloare.
Uite, mi-am scos și eu botinele din picioare

Să pot călca prin iarba Semiramidei păgâne.
Citește-mi ceva din poemele mele postume
Și pune cafeaua la foc albăstriu și cuminte,
Să putem ronțăi liniștiți contondente cuvinte,

Ca pe vremuri, când oamenii vii mai râdeau.
Hai, mai spune-mi niște povești cu bau-bau,
Să știu de unde-mi vin cele frustrări și angoase
Și să-nțeleg de ce Dumnezeu stă de șase

Tocmai azi, când Soarele-i tolănit într-o rână.
Se zice că Providența ne-ar fi nouă stăpână...
Aș! Poți crede că tot ce-are aripi se mănâncă
Și că Inima Lumii zace-ngropată-ntr-o stâncă.

Și lasă, naibii, filosofia sublimă-a chibritului,
Să celebrăm Ziua Mondială a Necuibăritului!
Ai putea crede tu că azi e o zi mai nebună,
Descălțată de gri și cu baioneta-ntr-o mână,

Ca pe vremuri, când oamenii buni nu mureau?
Mie, ziua de azi îmi zbiară-n urechi: „miau!”.
Cică, taman astăzi pare a fi o zi mai nebună;
Aș! Nu uita să-mi pui în cafea ceva mătrăgună.