Paradoxul omului cu conștiință mare
cu cât conștiința
este mai mare
cu atât omul
este supus unor erori
din ce în ce mai mari
prin conștiința vastă
luciditatea se rătăcește
conștiința vastă
nu-și pune întrebări
nu are dileme, îndoieli, incertitudini
care o pot îndrepta
înspre calea bună
atunci când deraiază
de la realitatea
construită pe baze raționale și obiective

Pradoxul neputinciosului
neputinciosul are lumea lui
prin care se târăște
prin vâscozitatea laicului și profanului
însă deplasându-se astfel
nu poate cădea niciodată
în genune
căci nu-și poate pierde aderența
la real
așa cum cad cei
care cred că le-au crescut aripi.

***

Paradoxul omului fără voință
fără voință
nu mai există luptă
fără luptă
omul își descoperă liniștea
nemaiexistând luptă
nu mai poți pierde
nu mai poți fi înfrânt
așa cum se întâmplă câteodată
în cazul omului cu voință

Paradoxul omului fără iubire
dacă iubirea
a fost schilodită, mutilată, extirpată din suflet
omul fără iubire
își crește o altă dimensiune existențială
înglobând celelalte fațete
ale iubirii
iubirea de semeni, de libertate, de creație
de înțelepciune, de viață, de credință, de idealuri, etc.
pe lângă care
iubirea carnală
e un simplu moft, o toană capricioasă
un instinct grosier

Mi-ar place să trăiesc într-un falanster
în care să lipsească iubirea carnală
și să fie prezente celelalte fațete ale iubirii, în mod idealizat.