târâi priponul secundei
șanț prin șperlă făcând
dâră-i cuvântul abia fumegând
pe drumul prea scurt
al trăirii

o iei mereu înainte
piscuri cauți
în orice și-n oriunde
de tine rămâi
te strigi să te vezi
dar paiele-s ude
și pari surdomut

lumea și ea surdomută
pe fugă se uită cum dai din gură
ca peștele scos din cârlig
în urmă
la urmă
simți din ce în ce mai mare
starea de frig

te ia glia ca vamă
dâra de fum ce ai fost
o spulberă vântul
de tine își mai aduc aminte
o vreme nepoții și-atât
te-nghite uitarea
te uită pământul

totuși pleci liniștit
ca chintesență a țărnii
ți-a fost dată o felie de timp
s-au revărsat peste tine minunile vieții
n-ai fost egoist
le-ai primit cu mirare uimire
și-ai reflectat cum și cât ai putut
în jur prin cuvânt
preaplinul tău de iubire