de crezi că ești în toate ce gându-ți atinge
că alantoida oului nu-i să nu-ți cadă coaja în ochi
că luna nu trebuie s-o tragi de pletele-i albe
și să-i spui curvă doar că a fost violată
de niște neisprăviți curioși și nici cu tifla
să dai în cei care încă mai cred că-i virgină
că tot ce adună urechea din jur sunt lucruri
ce în tine atunci se petrec...
dacă plângi în locul copilului neiubit și oftezi
în locul bătrânului de boli și de dor chinuit
și dacă durerile bucuriile îndoielile visele
dezamăgirile și speranțele lumii le simți atunci
în carcasa asta efemeră de carne-a luminii
cu chip și cu gând încătușat e-un poet
deconectează-l de la toată aparatura de azi a minciunii
eliberat creierul mâinii tale să-i spună scrie

chiar dacă răscolind averile de cuvânt
te doare netimpul putinței pe toate-a le ști
chiar dacă în jur crezi că toți sunt mai deștepți
și că locul tău e doar în umbra luminii
dacă maturizat pretimpuriu de galopul zilelor știi
că ale tale zile oricât ai trăi sunt tot prea puține
nu uita nici o clipă că unic ești și poți fi
oglinda conștiinței de la început pân-la sfârșit
a lumii revărsată de viață în tine și scrie

e ca și cum ți-ai săruta sufletul părintește pe creștet
e ca și cum ți-ai săruta iubita pe gură