RUGÃCIUNEA


Am scăpat și-n seara asta
de durerea rugăciunii,
mereu în așteptare, deasupra mea,
nevăzută și grijulie ca o mamă
care-mi răscolește în viața.
Strivesc între palme uitarea trezită
îndurătoare cu mine;
de fapt, o mângâi tandru
că mă mai suportă,
prea împovărată cu mii și mii de zile
din care am mușcat uneori prea lacom.
Respirația își regăsește calmul
și-s mulțumit că nu m-a părăsit
și m-ascultă mereu cu blândețe,
rugăciunea mea iertătoare.