Picurând de pe penița-i rând cu rând-o-alambicare,
Stă în noapte s-o dezlege - abracadabreasca lume,
El se măsură cu cerul, când e doar de mare spume,
Un poet – un colb de carte, un pierdut fară cărare.

El încheagă arabescuri, ornamente fără roade,
Floarea celor ne-nflorite el deseană pe hârtie,
Neștiința-i este soră când pe toate el le știe,
Cum din pană să scoți versuri , iar din lut întregi noroade.

El despică vraja nopții, arma lui este o liră –
El, de valuri spumegare, scoate perlele la maluri,
Din adâncurile mării el culege idealuri,
Scufundat între abisuri, el neantul îl respiră.

Se va termina cerneala, se va rupe-n liră coarda –
Abracadabreasca lume, fără sens alambicată,
Deveni-va o enigmă depravată, necurată,
Umbra celor ne-nțelese - un pământ cioplit cu barda.