ultimele zile de noembrie
zile reci
vezi cum ne sfâșie amintirile?
și cum frigul ne împresoară subtil
ca uitarea
la fel cum gerul încremenește
iarba frunza valuri valuri
cerul gurii se năclăiește
dinții se sfarmă
aerul pe care îl ținem în mâini în piept
tăiș viclean zimțat
deschide-mi deschide-mi
mi se părea că te rog
și treceam alb prin lume
cu moartea ținându-mă de mână
apari de nicăieri lângă mine
mă prinzi de umăr
mă privești adânc stăruitor
respiră îmi zici și toate vor fi bune, respir
nimic nu se schimbă

ne cresc șerpi în piept
vijelios zornăind a frică
și iarna
ne lovește în frunte
peste mâini
oricât de încet ne-am deschide
tot vom fi luați prin surprindere
și purtați de vifor
până ne vom pierde
cu mâinile încremenite într-un gest
de rămas bun
de închinăciune încrâncenare
o lume nebună
scriu și dorm printre cuvinte rânduri

deschide-mi zarea deschide-mi ușa
mi se părea că te rog
și treceam alb prin lume
cu moartea ținându-mă de mână
și nu îmi sunt drag poate lunatic
te apropii de mine
greu alburiu ca o nălucă
respiră îmi zici respiră respiră

obosisem și nu mai respiram de mult
mă prefăceam încet încet
într-un munte de gheață
scufundat în iarnă până la subțiori