câteodată întârzii să apar
numai trupul continuă să mișune împărțit în bucăți centrifuge,
incandescente și vii precum spiridușii
fotoni orfani și inconștienți
fericiți poate în abandonul lor
eu rămân dincolo. simplu spectator. într-un home cinema propriu
inventat și brevetat chiar de mine,
un firicel de sânge animat de-o durere surdă, aproape străină, ne-a-mea,
atârnând într-un gând fantomatic și el gata s-o ia la fugă
asemenea calului nebun căutându-și carul de foc,
iapa năpraznică, ogorul perpetuării genelor
dar eu
nu mă clintesc
nu strig
nu plec
nu fac compromisuri
nu cerșesc păsuire
în semiobscuritate decorul perfect
nu am
un punct de vedere,
nici dorința de a convinge cu orice preț
de a combate sau de a susține
cosmogonii, erezii, un fapt divers
îmi spun doar: e bine!
astfel
nu mai simt
spațiul defrișat din piept,
pumnul în fereastră,
înserarea continuă întunecându-mi unghiile și cuvintele,
absențele lui – găuri de molii insistente și obraznice,
prelungindu-se până la arca scufundată din mine,
nici boabele de struguri devenite râu negru-lipicios, renegare...
și nu fac nimic
doar ei fotonii aproape inconștienți și orfani mișună-ntruna
au măturat o curte-ntreagă
și tot nu se opresc