și s-au panicat
au aruncat cu creierii în pereți
s-au strivit din neputință
ideologii ce-mi urlă în cap

râurile de sânge turbate
și cu deșeuri esențiale
mi-au inundat tot corpul
și mi-au strivit gleznele

înafară de un țiuit chinuitor
nu mai aud nimic
și e atât de multă liniște
în jurul zgomotului

atât de curat în jurul meu
și eu
mă văd din jur
și acum nu mă mai văd

din piatră
încheieturile mi se fac lemn
și din beton
simt iar pământ sub mine