nu-i nevoie să mă scrii m-au adunat alfabetele veșniciei
din solzii amnezici tuturora spațiu renegat spăl perpetuu dimensiunile
niciuna nu-mi încape sublimul
șarpe cosmic
lepăd pielea zgrunțuroasă a insomniilor mele
în palmele tale ca niște corole
blând știu să deschidă aurora fiecărei celule
atât de curat bobi de rouă cern prin sită rozarie confuziile nopții
copilul din mine miroase a somn burdușit de fluturi
mama a senin cioplit din coapsă de lună plină

îi așez grijulie în sipetul inimii pentru următoarea eclipsă

vom vira la stânga iubite
întotdeauna acolo unde pulsul
închide avar luceferi sub pietre sorii pot arde visele nude este nevoie
de căptușeala unei legende tu îi ești codul de aur taina
care vălurește ecouri în carne
nu știi doar aduni candid libelule din unde și râzi
când pornesc turbinele zorilor eu te privesc printre genele ninse
și întorn clepsidrei nisipurile aurii
(caravanele au rămas blocate în balamalele
unor pelerinaje perimate)
după ce-am dat refresh întrebărilor sfinxului pentru a preveni
o toxinfecție intelectuală pot porni începutului ceasul
și pune cadranul înțelepciunii
gleznele sunt pregătite să decupeze aripi
din magmă

gândului smerit îi încolțesc diamante în călcâiul drumului

travestitul în cenușiu nu scapă vederii în infraroșu
stăpână a nopților muiate în violet
tai preventiv orice gaură neagră ce-ar putea să-ți fure o viață sau o iubire
neșlefuită îndeajuns

excizate viselor virgine
cearșafurile celor o mie de voluptăți fac dimineața parapantă oaselor

doar dumnezeu somnoros
mai are de făcut câteva acordaje coastelor