Îmbracă haina ploii ce vine-
pe umerii goi așterne tăcerea-
privește arborii grei cum țin
cerul și munții
pe trupuri bătrâne

amestecă lacrimi și apă-
alchimia ființei perfecte
se naște din vise distruse
și zorii zilei ce vine

în sticla ce poarta un semn
prin ani și furtuni
te-ascunde

e atât de multă liniște și pace
în locul unde țărmuri
nu își arată negrul contur

în timp, lumina se-ascunde
iar marea își va cere tributul-

Cândva, ma voi opri pe-o plaja.
Mâinile tale vor curma agonia-
vei prinde în degetele tale
lacrimile și apa ploii ce cade
pe umerii tăi goi.