nimic de dat muririlor ca mită
spre Dumnezeu, în fiecare seară
trăim în vieți ce-s fabricate-n ceară
la ușă-i calul alb mustind copită.
ci liniștea în mine e o fiară
sub carnea ta, femeie, ce-i dospită
nu am răgaz de Mere și ispită
Cetatea în nămeți de rouă piară

nimicul în ibric de lapte cerne
la țâța ta - ce aprigi judecăți
rămase de pe când trăiam caverne.
cu lira presupusului mai dă-ți
aflându-te în rostuiri eterne
prin fierea lumii, ca-n atâtea dăți