îmi pare c-am trăit un veac și-n urmă
nu am lăsat la prunci de demâncare
spre Cer n-am dus pământa mea urcare
și mult m-am dres în obicei de turmă.
doar ritul liric fost a mea ardoare,
trăire blestemată de îmi curmă;
ci simt un morb din secoli ce mă scurmă
și unde ești în zori de ziuă oare...

puneam ibric și răsfoiam cafeaua
citind în ea, chiar dacă vorbe goale;
se tot rostogolea-n lucarne neaua...

erau izvor a nemuririi poale...
dar singur mi-am cuprins de gât bocceaua
și m-am suit pe-a timpului rafale