„Nu știu” e bun când jucăm prinsa cu el,
când îl aruncăm de la unul la altul.
Când de un picior ai legată „Fericirea”
și de celălalt „Angoasa”. Faci și pași mici.
Pereții barului sunt verzi. E totuși un verde crud.
Morrissey și Oscar Wilde zâmbesc într-o poză.
“It was probably nothing but it felt like the world.”
Ești recunoscător. Restul sunt discuții.
Sprijiniți de un zid, în fața barului, fumăm.
Vecinii mei de la bloc, prietenii mei din copilărie...
„Nu știu” e bun când jucăm prinsa cu el,
când îl aruncăm de la unul la altul.

Cincizeci la sută din mine e hârtie.
Râzi tu, râzi, Harap-Alb, dar nu e râsul tău.
Continuăm să ne prefacem că Împăratul are haine.
E miezul nopții, Cenușăreaso!
La miezul nopții totul e permis.
Sufăr de Sindromul Dr. Strangelove.
Simt și văd mâna ta.
Aș fi putut fi Rapunzel, dacă nu mă tundeam bob.
Ai fi ajuns mai repede la mine.
La miezul nopții totul e permis,
pentru că magia a dispărut.
Nu-s decât frumoasa adormită trezită din somn.
Auuuu, când sunt beți urlă la lună!
Nu face asta. Mai lasă-mă să dorm.
Încă o bere. Oamenii mă întreabă ce mai fac.
Mă gândesc doar la ce nu mai fac.
„Nu știu” e bun când jucăm prinsa cu el,
când îl aruncăm de la unul la altul.

Efectul de înstrăinare e atunci când
Beau și plec sau sunt treaz și rămân?
„Nu știu” e bun când jucăm prinsa cu el,
când îl aruncăm unul de la altul.
Shot-uri cu fistic și pepene galben.
Și pe astea le aruncăm de la unul la altul.
Totul în lumea asta se aruncă de la unul la altul.

O frunză, un om beat, un taxi.
O doză de tuborg și o mașină de poliție.
Cineva care mătură săruturi.
Și astea-s aruncate de la unul la altul.
„Nu știu” , așa se numesc, de fapt.

Când Aventurile lui Habarnam se vor termina,
voi ști, dacă e nu-sau da?