râul roșu,
ascunziș al marilor secrete divine —
mă despic
să-ți aud muzica
și oscilațiile glasului,
în ecoul căruia
cresc arbori înalți
de neant
și de falsă lumină,
de mi se fac laturile
două ceruri negre.

niciodată
Stockholm
n-a fost atât de înfrigurat
ca acum!

printre degete
trec zeii,
trenuri împinse
de iluzii
și de brumă.

chipul
spre care mă îndrept
a luat forma
muntelui de zăpadă.

planeta sunetelor
pleacă
unde îmi va picura sângele.

desfă-ți palmele
ca un evantai —
doar tu știi
cu exactitate
momentul topirii…

Stockholm