Năzuință

La lună plină urlă lupul!
Te lași pradă unei dureri
Ce-ți sfâșie-n două trupul,
Și-i dă păcatului puteri.


Limba ți-e dulce-amărie
Și sub privirea-ți disperată,
Sufletul cade-n pustie,
Și inima ți-e secerată.


Printre șiretele stafii
Înaintezi în patru-labe
Și speranțele-ți par mai vii
Rostindu-ți ruga pe silabe.


Pe-ultimul drum spre pocăință,
Prins între cer și pamânt,
Ai vrea să afli năzuință,
Și, să te preschimbi în sfânt!