Pe cărări parcă din Rai,
Tivite cu flori din Mai,
Păpădii și troscot fin,
Mătrăgune, un ciulin,
Volbure șerpuitoare;
Trece Furni-Lucrătoare.

Istovită, nu mai zic!
Pe căpșor cu un batic,
Pământiu, alunecos,
Ce-i căzu pe frunte-n jos;
Și-o fustiță lungă-n poale,
Scoborâ grăbită-n vale.

Trecu pe un pai, un râu.
Apoi printr-un lan de grâu,
Verzuliu, abia mijit,
ÃŽl taie cu pas zorit,
Și-ntâlnind o rostopască,
Salută pe doamna Broască.

Broscuța stătea la umbră.
Cu mutrița verde, strâmbă,
Cosea lent un hanorac,
Pentru un vecin gândac,
Și răspunde zâmbitoare:
-Bună! M-am ascuns de soare...

Zăbovește și tu, ici!
Toată ziua în târlici,
Printre ramuri, bălării,
Fără șepci și pălării,
O să ai durere mare,
Și de cap și de picioare.

-Să mă odihnesc din mai?
Nu pot sta pe sub susai
Când tot neamul de furnici,
Bunicuțe și mămici,
Ies la munci istovitoare,
Până toamna pe răcoare.

Și s-a dus în rostul ei!
Vântul fâșâiind prin tei,
A trecut razant spre fagi,
Peste tufele de fragi,
Agitând niscai miresme,
Apoi aburcă spre creste.

Un bondar dolofănel,
Tropotind pe-un firicel,
Își căta un loc ferit.
S-a foit și s-a rotit,
Până-l frânse în țărână,
Și-a rămas dormind pe-o rână.

Iar prin somnul liniștit,
Desluși un zumzăit,
Ce-l trezi încetișor,
Și zări un roi în zbor,
Și-o tufă de iasomie,
Cu parfum care îmbie;

Unde-a năvălit cu zor,
Și-a cules cu mare spor,
Nectar dulce, auriu.
Bondărelul purpuriu
De jenă că lenevea,
A zburat peste vâlcea,
Și-a venit să-mi povestească...
Cui îi place, să citească!