O zi frumoasă de mai
Departe, lângă un munte,pe-un plai
Răsări voios un fir de iarbă
Gingaș, ca o adorabilă nalbă.

Verde ca o lăcustă
Simțea soarele ca o lustră
Și-o adiere parfumată
Cu o tentă răcoroasă.

Observând cerul albastru
Vede un cocor măiastru
Ce se apropie cu viteză
Si îl smulge într-o grabă.

Foarte sus ajunge el
Cu inima cât un puricel
Distanța îl înmoaie
Și răsuflarea i se taie.

Amuzat,cocorul chicotește
Văzându-l că abia mai trăiește
Și milă i se face
Și încearcă să-l împace:

-Liniștit tu să stai
În această zi de mai
Că eu către o bucurie te duc
Sub un mare nuc.

Coborând pe pământ,
Firișorul cade frânt
Ridicat de-o panseluță
Este pus la o măsuță.

De el se apropie o frunză
Cu o picătură măruntă
Ce-l stropește pe năsuc,
Iar el devine un bursuc.

-Vai de mine și de mine,
Ce se întâmplă acum cu mine?
Eu de soare mă bucuram
Și deodată-n zbor mă aflam.

Vâj,vâj,vâj în sus și-n jos
M-a purtat acel osos
Și stropit în față
Cu nu știu ce substanță.

Firicelul supărat
În dată s-a ridicat.
Frunza începu să grăiască
Și să-l liniștească.

-E doar apă,rădăcină!
Stai jos la măsuță
Că-ntre prieteni te afli
Și nu te mai supăra ca napi.

Bosumflat se așeză
Și culoarea și-o schimbă,
Obrăjorii îi ardeau
Și toți îl priveau.

-Tu ești regele verde,
Spune panseluța roșie.
Ai fost ales de zâne
Să ne conduci vitejește.

Firișorul buimăcit
Se pune pe-un lung bocit:
-Eu un fir de iarbă sunt
Și nu-s bun de împărat

Mie îmi place să dansez
Și toată ziua să fredonez,
Să mențin pacea în lume
Și să alung orice tăciune.

Viața-i scurtă pentru mine
Și vreau să o trăiesc în bine,
De rău să fiu ocolit
Pe acest tărâm trăit.

-Verde ești, măi firișor
I-a să-ți spun eu încetișor:
Zâne mari din tărâm uitat
Ca împărat te-au amintit

Pe noi să ne conduci
Și să ne ajuți să fim mai buni,
Noi doar răul l-am întâlnit
Și gândul curat ne-a părăsit.

Tu în astă zi de mai
Condu-ne pe un verde plai
Și noi pe tine te-om urma
Și tu pe noi te vei baza.

ÃŽntre timp sub nucul mare
O droaie de cicoare
Se așeză în jurul lui
Schimbând culoarea pământului.

Un mușețel supărat
Că nu a fost anunțat
Începe să strige-n gura mare
Că regele e singura cale de scăpare.

Șapte frunze de stejar
ÃŽi puse inima pe jar:
Recunoscători iți vom fi
Dacă mai buni ne faci sa fim.

Cinci toporași călare
Pe cinci fluturi în depărtare
Săriră pe pământ zglobi
Și-n gura mare unul rosti:

-Vom cunoaște izbăvirea
Și nu ne vom mai ascunde privirea.
Ajungând în dreptul lui
Toți erau sub dominația zâmbetului.

Și uite așa sub nucul mare
Se adună o întreagă constelație.
Și uimit că lumea crede
În a lui slabă putere

Firicelul se întări
Și în dată el grăi:
Eu vă voi ajuta cu drag
Și vom pleca de pe acest meleag,

În căutarea fericirii vom fi
Ca niște mici copii,
Vom cânta si fredona
Și pe zâne vom încânta.

Verdele firicel înaintă
Și-n urma lui voioasă
Droaia începu să fredoneze
Și tot pământul să-l coloreze.