Aș vrea să știu cum pot
Durerii să-i dau foc,
Sau s-o arunc în mare?
Dar e un rol pe care nu pot să-l mai joc.
Mă ține-n loc o întrebare,
Ce fac acum cu ea,
Cu-a ei cenușă marea va seca
Sub orice formă ar fi,
Sau orice loc, în orice zi
Total durerea nu va dispărea?
Ș-acum, nu-mi mai rămâne
Decât să încerc,
Să cred în împlinire,
Iar sufletul, să-l las stingher,
Ce-i este dat, să simtă el.
Chiar dacă vrea o desfătare,
O stare mai senină,
Speranța și iubire
E-ntâmpinat de amăgire.
O,existență, cer!
Pentru el-suflet, inimă și adevăr
Fiindcă doare acea tăcere și suspin,
Tot ce mă alină este un alb pustiu,
Adesea-nțeapă cu venin,
Al inimii cuvânt,
A vieții armonie,
A fost un ideal
Pentru un suflet sfânt.
Iar rătăcirea nu se aciuează,
Și inima-i fără răbdări,
Căci adevărul arde, nu mai scânteiază,
Și visul întrupat s-a risipit în zori...