Și-a des(Z)lipit tălpile de pământ
la ultima chemare pe care a auzit-o,
a bifat și ultima respirație
care i-a stins toate luminile,
s-a prins cu sufletul de o rugăciune
pe care nu a terminat-o
pentru că se golea de amintiri
și a sărutat mâna eternității.
Totul i-a rămas aici,
mai puțin fericirea,
cât a adunat într-o viață,
fără trebuință altora.
Acum conversează grijulie,
ca orice mamă,
cu tăcerea mea.