Împrumut prea repede trăirile altor oameni,
se strecoară-n echilibrul launtric
așa cum privești un clawn
ce-și transferă tristețea-n bucurie
prin gesturi suprapuse și largi.

Omul-clawn rămâne ascuns în mască,
își joacă rolul plin de convingere,
creează momente hazlii și bizare,
își lasă dezinvolt amprenta pe situații.

Toți care-l urmăresc și mai ales copiii
îi spulberă amărăciunea prin aplauze
și mirajul se-ncheagă-n spectacol,
de timpul trece pe neobservate.

Abia la sfârșit începi să înțelegi
starea de bine inoculată în care te afli,
ce clawnul și-o impune pe scenă
iar spectatorii văd ce vrea el să vadă.