nici greu nici ușor
pur și simplu tăcut și cuminte
în el gândul meu
ca un electron în jurul unui atom
de granit din stânca uitată de timp
gravitează

cât sunt lumină mă-ntreb
gândirea o biată fărâmă
în rest doar rezid
întuneric flămând

eternul infinit e mai mult întuneric îmi zic
lumini câte sunt
sunt doar alveole limitate în timp
păstrând proporțiile pe scara timpului
soarele e și el ca mine
un punct de foc efemer

de ce
cu ce scop pământul ăsta m-a zămislit
n-am să știu dar știu că
în fabuloasa lui neuitare
atunci când va fi...
mă va primi doar pentru purificarea
timpului în mine captiv
îmbâcsit de prea multele vise trăite sau nu
parcă ar fi
dumnezeu s-o odihnească în liniștea țărnii
mama opărind ulcica de lut
pentru punerea la prins
a unui nou lapte

la o altă venire voi prinde oare smântână
că-n asta e doar zer și chișleag împuțit...