Îmi voi sculpta ușor cuvinte scrise ca să mă dărmâme,
Îmi voi sculpta ușor cuvinte, căci inima-mi este fărăme.
Voi regreta în versuri pentru greșelile făcute,
Căci îmi ești cea mai dragă ființă dintre miile multe.
Te rog să nu-mi spui că te-am pierdut,fiindcă fiecare atom îmi stă de-a plânge,
Iartă-mă,te rog, căci lacrimi în inimă încep de a-mi curge.
Cerneala e îmbibată de durere, de la vorbele tale reci
Și de voi muri curând, măcar pe la mormânt să-mi treci.
Am crezut că-mi vei putea fi aproape, ca pământul de-o tulpină,
Am crezut că-mi vei fi aproape,îmi pare rău,naiv,eu sunt de vină.
O să-ți scriu nopți întregi, în caietele mele vechi.
Dar nu vei putea citi vreodată,nu-ți va trece la urechi.
Te-aș fi sărutat o viață,și-aș fi luptat pentru încă una,
Să te pot privi seară de seară, și zi de zi întruna.
Ți-am oferit tot ce-a mai rămas din mine,plin de sânge și bandaje,
M-am oferit cu cel mai mare drag, să te pot feri de picaje.