A găsit sufletul meu cu ușa deschisă
și a intrat nepoftită tristețea,
s-a așezat tăcută, gânditoare
cu capul pe rana singurătății
și mi-a arătat din nou cicatricile
naivității vinovată de durerile mele.
I-am povestiti că, provocat de speranță,
m-am duelat cu rațiunea și resentimentele
până când m-ai învins și că tot tu m-ai aprins
pe rugul trupului tău
și am renăscut pasăre Phoenix.
Tristețea, cu înțelepciune și blândețe
mi-a cerut să deschid ochii,
să văd orizontul nopții,
unde mai dansează iluzii nedăruite
care așteaptă să se odihnească,
măcar într-o poezie dedicată ție.