Au obosit și au cam îmbătrânit anii
care s-au hârjonit și au concurat
cu viața mea.
Încolonați ca într-o procesiune,
s-au retras în chiliile din mânăstirea
pe care au construit-o în mine
spre veșnică odihnă presupusă
și-n rugăciuni, să le iert și ponoasele,
înveșmântați cu amintiri zdrențuite.
Nu pot să-i alung
și-i adăpostesc
să nu fiu batjocorit de lume
că nu am grijă de anii de tot felul
de care am avut parte,
după vrerea destinului.
Totuși, câțiva ani ți i-am dăruit
să-ți înfrumusețeze și fericească
grădina sufletului
cu înmiresmate sentimente.
Nu-i năpăstui!