n-am să te-ntreb femeie cum iubești marea
vor răspunde cum numai ei știu
delfinii
din părul tău picurând condimente sonore
în coca realului

ochii tăi vor fura cerului azurul
nu oricare
(deși prea puține au rămas nevirusate)
doar pe cel în care îngerii deschid talcioc de vise

nu-i bagi în seamă
oricum ai cămările pline fără importuri
la mâna a doua

gospodină perfectă
frămânți pâinea iubirii din spuma trupului tău
marea se zbate în venele tale
căluți de mare galopează pe curenții norocului
să dea binețe tuturor chipurilor

aprind genunii vetrele sacre

lumea va coace fluidă stare de grație
fără să ceară voie arhanghelilor

în pântecul tău aventurierii tuturor dorurilor
își îngroapă avari comorile adunate
din vreascuri de soare

venele iubitului țipă înfometate

serenitatea adâncurilor glazurează perfect
platoul pe care-l servești
zâmbitoare
în ventriculul de la răsărit în care toți afluenții
găsesc matcă
înainte de-o ultimă cafea

caimacul e inima ta

în buza iubitului
abisul
se-nchină