Oprește-te! Þipătul străzii te face atât de tăcută,
Iar smogul – atât de frumoasă! Dacă oamenii
M-ar fi învățat de ce, te-aș fi luat de mână
Și ți-aș fi spus că te prefer singurătății! Nu…
Nu te speria că te privesc cum privesc în vitrine
Obiectele pe care nu le pot cumpăra. E felul meu
De a spune că sunt gata să fac un împrumut
La bancă. Încă nu știu pentru ce, dar aș vrea
Să-l facem împreună. Așa nu vor mai putea
Să ne despartă niciodată! Niciodată! Să mergem,
Altfel ne vor calca în picioare și vom întârzia
La muncă. Adio! Sper totuși să te reîntâlnesc
Cândva, acolo unde fericirea e la îndemână,
Iar gândirea și visarea sunt interzise: La mall!