Pe aripi cu bătăi de fluturi

Când plânge cerul cu stele
se lasă ispitită pe umerii gândirii,
o lavă scuturată de viață
care poposește cu privirea
în imaginea lumii, sfâșiată de moarte
unde bătăile de inimi se lovesc de puii
de cuvinte ascunși în marea somnului.
Nemurirea mă adoarme și ea, ca pe o fiică pe brațe
și mormintele pecetluite se desfac
din izvoarele munților răstigniți
până ce se topesc din piatra de sud-est
a pământului care se zidește viu
pe cele mai molatice cărări nepereche.
Așa mi se cunună pașii cu o sămânță de amintire,
dar calc pe roua trandafirilor cruzi
cu orice sărut care mă arde sub talpă pământului
când arșița de lumini mă coboară însetată
în apa tulbure de neliniști ca să te salt
pe aripa bătăii de fluturi înspre mine.