Sufăr cu timpul, cu care nu mă înțeleg,
Pentru că numai eu dau, iar el ia
Și, mă induce în eroare, căci tot el, zice, pune la întreg,
Iar de la mine tot se scade, pretinzând că doar el dă ceva.

Sufăr cu spațiul, mi se tot reduce din ce-am al meu loc,
Nu mai am un același acces, sunt uitat c-aș fi fost
Pe unde eram, îs acum alte chipuri, cheia are un cu tot alt breloc,
Cu efigie nouă… e doar scaunu’ acelaÈ™i, nu mai ocupa vechiul post.

Sufăr și de imagine, în lipsă, căci dispar, virtual
Nu se aude de mine, cum odată eram, subiect,
Nume propriu… doar așa raritate, îs doar rarul, un accidental,
O speranță ratată, de-o iubire odată, vreodată proiect.
30.04.2014