Dacă m-ai fi lăsat,
măcar pentru o vreme limitată
să-mi sprijin chinul
pe sufletul tău,
poate azi,
nu m-aș mai fi înnecat
în gânduri spurcate.
Și poate,
aș fi fost a ta,
așa cum,
aparțin acum uitării.

Sunt umbră
în urma pieptului tău
stâng.
Sunt praful
așternut peste mormântul
unui gând.
Mă duc...
În agonia
trecutului uituc,
Pentru că,
trecut mă simt
și goală de prezent
eu sunt...

Amurg înnorat...
Cactusul din piept
îmi bate neîncetat,
pulsează,
acumulează
venin,
în litri de chin.
Sufăr de etilismul
versului sinistru!
Noapte bună,
ființă fără
de scrupul!

Noapte bună!