Sonet LXII (traducere/adaptare după W. Shakespeare)

M-a prins păcatul dragostei de sine
Cu tot cu suflet și cu ochii-mi lași
În gheare și nu-i leac să mă aline
Căci inima i-a devenit sălaș.
Sunt cel ce grațioasa-nfățișare
Și formele-i perfecte și le-adoră,
Sunt cel ce sie-și dăruie valoare
Și crede că-i deasupra tuturora.
Dar când oglinda în sfârșit i-arată,
Infamul adevăr că e-n etate
I se îndreaptă strâmba judecată:
Iubirea pentru sine-i nedreptate.
În tine văd ce-n mine eu ador
Și-n anii-mi triști sunt anii tăi – culori.

Sonnet LXII (by William Shakespeare)

Sin of self-love possesseth all mine eye
And all my soul, and all my every part;
And for this sin there is no remedy,
It is so grounded inward in my heart.
Methinks no face so gracious is as mine,
No shape so true, no truth of such account;
And for myself mine own worth do define,
As I all other in all worths surmount.
But when my glass shows me myself indeed
Beated and chopp'd with tanned antiquity,
Mine own self-love quite contrary I read;
Self so self-loving were iniquity.
'Tis thee, myself, that for myself I praise,
Painting my age with beauty of thy days.