Absențele fac să tacă sau să răsune
cărămida în ziduri
după cum tu te ridici
și arunci cu pumnii înlăuntrul tău
fie să rupi
fie să prinzi aripi
pentru a-nchide cumva noaptea

cu nedefinita ei măreție
jumătatea de lună
miroase deja precum îngerul tău umed
coboară
se-ntoarce prin suflet
apoi se-ncurcă în propria-i viață