Prăbușit ca un Icar,cu aripile frânte,
lângă o narcisă proaspăt înflorită,
m-am ridicat ca un corb înțelept,
înconjurat de mâini întinse,
de larma lumii nesătulă și agitată
de sentimente si resentimente,
m-am minunat de starea mea,
am mulțumit darului celest
și mi-am ridicat zborul.
De sus, mi-am văzut umbra vie
eliberată de gravitația viselor
și de culoarea pasiunilor,
am croncănit a râde
de micimea rânduielilor omenești,
chiar dacă umbra mea era o cruce.
Părăsit de iluziile care m-au plâns,
încep să caut dorințele ascunse
când nu mi s-a dat voie, să am voie
pentru ce voiam.
Acuzat voi fi mereu.
Nu știu ce va urma acum când
Universul mă vrea martorul
creației sale.