el mi-a spus demult să uit
cârceii din viața (vița) de vie
mă fascinau în copilărie și
desenam pe furiÈ™
interminabilele spirale
de viață

uneori greșeam
rupeam hârtia
și atunci i-am mușcat

am simțit viața aceea
a verdelui crud
în care nu te rătăcești
înveți să crești la piept
metaforele

ciudat este că le crești
mereu în cruce
vroiam spirala. da. spirala...
n-am reușit decât să
închid ochii pentru o clipă
să alunec prin ea
nevăzând-o decât atât cât
să pot reînvăța
să intru prin mine
reîmprospătându-mi sângele
cu un strop
din cuvântul dintâi

el a tăcut
l-am rugat să-mi cânte
a amânat
îi aud și acum amânarea
printre triluri de păsări năuce

Anne Marie Bejliu, 20 decembrie 2016