Aseară mi-ai împletit flori de salcâm în păr
Acum sunt goală
de timp
de sens
de libertate
de sânge
La alimentara din colț nu mai au sticluțe
cu emulsie de suflet
Am vrut și eu să donez
dar nu mi-au mai găsit
nici un mililitru
Fugisei tu cu esența mea
prinsă de un zmeu
pe care l-ai lăsat să scape
Acum când plouă
mă caut printre picături
și tot ochii tăi îi văd.
Am spart oglinda
măcar să am șapte ani de ghinion
și apoi atâta noroc
cât acel câmp de lavandă
din care să îmi croșetez
stângaci
o clonă
ce să imite fidel mereu
emoția ce din mine nu mai curge
nici măcar într-o clepsidră
unde s-ar disipa fără drept de apel
tot înainte
dar fără scăpare...