Întunericul din mine s-a scurs,
în trupul cu sângele celui întors din uitare
se nasc alte îzbânzi.

În memorie sunt setate legături de viață,
gândurile trec pragurile impuse,
în urma lor se deschid ferestrele.

Intră aerul proaspăt al dimineții.

Clipele își caută echilibrul la înălțime,
pe pământ zilele își rod unghiile în așteptare.

În camerele goale se mută tăcerea,
citesc în oglinzi temerea de un neprevăzut lacom,
răsfoiesc trecutul din paginile galbene
până se înserează pereții
și icoanele clipesc din ochii luminoși
cu lacrimi mirositoare a mir.

Se strâng iubirile din amintiri
în bucle de timp
care rămân înduioșate pe loc
urme neșterse.